Postul este înfrânarea de la anumite alimente numite de dulce (lapte, carne, brânză, ouă precum şi produse derivate din acestea) pentru o perioadă de timp. Originea postului creştin se află în rai prin porunca dată de Dumnezeu primilor oameni de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului( Facere 2, 16-17).
Mântuitorul a postit iar exemplul Său a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii spirituale în războiul nevăzut, în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: «Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»(Matei 17, 21). Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură, ci şi în abstinenţa patimi, instincte şi răutăţi în general. Postul devine astfel un mijloc de urcuş duhovnicesc.
Îndrumătorii duhovniceşti ai Bisericii ne vorbesc şi despre un post al minţii sau al gândurilor rele. Trebuie postit însă şi de toate energiile mentale negative prin înfrânarea de la a asculta un anumit fel de muzică, de la a privi anumite emisiuni TV, de a opri discuţiile în contradictoriu. Astfel postul devine un stil de viaţă.
În afara dimensiunii sale spirituale, postul are şi o dimensiune medicală, ajutând la redresarea organismului vătămat de o hrană prea bogată în toxine. Marii postitori ai Bisericii au avut un organism sănătos şi au fost longevivi. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, Sfântul Pavel Tebeul a trăit 113 ani, Sfinţii Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sava ş. a. au depăşit suta de ani ducând o viaţă de nevoinţă continuă.
Postul în care suntem — Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului) — a fost aşezat de Sfânta Biserică în scopul pregătirii credincioşilor pentru marea sărbătoare a praznicului Naşterii după trup al Mântuitorului. Acesta ne aminteşte de posturile şi nevoinţele drepţilor, patriarhilor şi proorocilor Vechiului Testament în vederea venirii lui Mesia Răscumpărătorul din păcat al neamului omenesc. Din această pricină cântările din acest post cuprind profeţii despre venirea Mântuitorului.
Primii scriitori bisericeşti care l-au atestat documentar au fost: Fericitul Augustin şi Leon cel Mare episcopul Romei în secolele IV – V.
Are o durată de 40 de zile (15 noiembrie – 24 decembrie inclusiv), şi din această cauză exegeţii cultului bisericesc îl compară cu postul lui Moise. Acesta a postit vreme de 40 de zile în vederea primirii Legii dumnezeieşti pe Muntele Sinai. Alţii îl aseamănă cu postul profetului Ilie pe muntele Carmel. La fel, şi noi ne curătăm trupul, mintea şi simţirile prin înfrânarea de la bucate şi fapte rele în vederea primirii Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară.
După felul postirii este de asprime mijlocie. Conform pravilei bisericeşti lunea, miercurea şi vinerea se mănâncă numai hrană uscată şi fără untdelemn şi vin., iar cei mai râvnitori ajunează până la Ceasul al IX- lea ( ~ orele 1500 - 1600). Marţea şi joia se mănâncă mâncare gătită cu ulei şi se bea vin. Începând din 21 noiembrie, de la praznicul intrării Maicii Domnului în Biserică se mănâncă peşte sâmbăta şi duminica până la 20 decembrie – Sfântul Ignatie Teoforul (zi cunoscută în popor sub numele de Ignat) când postul devine mai aspru. În cazul în care lunea, marţea sau joia va cădea sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare sau cu priveghere ( 30 noiembrie, 5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), se dezleagă la peşte, iar de miercurea şi vinerea la untdelemn. De asemenea se dezleagă la peşte în orice zi când va cădea hramul bisericii.
În ziua de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, se ajunează până la Ceasul al IX-lea , când se obişnuieşte să se mănânce turte, fructe, grâu fiert amestecat cu miere, nuci în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Cei mai râvnitori dintre noi ajunează până la apariţia pe cer a luceafărului de seară, care închipuie steaua care a călăuzit pe magi la peştera din Betleemul Iudeii ( Matei 2, 2).
Note bibliografice:
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, trad. Andreea Stroe şi Laurenţiu Constantin, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti 1995.
Arhim. Nicodim Sachlarie, Pravila bisericească, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului, Buzău, 1999.
Mma, Catehism creştin ortodox, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990.
Mma, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1952.
Mma, Carte de învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978.
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte & Colaboratorii, Liturgica teoretică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1984.
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993.
Mântuitorul a postit iar exemplul Său a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii spirituale în războiul nevăzut, în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: «Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»(Matei 17, 21). Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură, ci şi în abstinenţa patimi, instincte şi răutăţi în general. Postul devine astfel un mijloc de urcuş duhovnicesc.
Îndrumătorii duhovniceşti ai Bisericii ne vorbesc şi despre un post al minţii sau al gândurilor rele. Trebuie postit însă şi de toate energiile mentale negative prin înfrânarea de la a asculta un anumit fel de muzică, de la a privi anumite emisiuni TV, de a opri discuţiile în contradictoriu. Astfel postul devine un stil de viaţă.
În afara dimensiunii sale spirituale, postul are şi o dimensiune medicală, ajutând la redresarea organismului vătămat de o hrană prea bogată în toxine. Marii postitori ai Bisericii au avut un organism sănătos şi au fost longevivi. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, Sfântul Pavel Tebeul a trăit 113 ani, Sfinţii Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sava ş. a. au depăşit suta de ani ducând o viaţă de nevoinţă continuă.
Postul în care suntem — Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului) — a fost aşezat de Sfânta Biserică în scopul pregătirii credincioşilor pentru marea sărbătoare a praznicului Naşterii după trup al Mântuitorului. Acesta ne aminteşte de posturile şi nevoinţele drepţilor, patriarhilor şi proorocilor Vechiului Testament în vederea venirii lui Mesia Răscumpărătorul din păcat al neamului omenesc. Din această pricină cântările din acest post cuprind profeţii despre venirea Mântuitorului.
Primii scriitori bisericeşti care l-au atestat documentar au fost: Fericitul Augustin şi Leon cel Mare episcopul Romei în secolele IV – V.
Are o durată de 40 de zile (15 noiembrie – 24 decembrie inclusiv), şi din această cauză exegeţii cultului bisericesc îl compară cu postul lui Moise. Acesta a postit vreme de 40 de zile în vederea primirii Legii dumnezeieşti pe Muntele Sinai. Alţii îl aseamănă cu postul profetului Ilie pe muntele Carmel. La fel, şi noi ne curătăm trupul, mintea şi simţirile prin înfrânarea de la bucate şi fapte rele în vederea primirii Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară.
După felul postirii este de asprime mijlocie. Conform pravilei bisericeşti lunea, miercurea şi vinerea se mănâncă numai hrană uscată şi fără untdelemn şi vin., iar cei mai râvnitori ajunează până la Ceasul al IX- lea ( ~ orele 1500 - 1600). Marţea şi joia se mănâncă mâncare gătită cu ulei şi se bea vin. Începând din 21 noiembrie, de la praznicul intrării Maicii Domnului în Biserică se mănâncă peşte sâmbăta şi duminica până la 20 decembrie – Sfântul Ignatie Teoforul (zi cunoscută în popor sub numele de Ignat) când postul devine mai aspru. În cazul în care lunea, marţea sau joia va cădea sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare sau cu priveghere ( 30 noiembrie, 5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), se dezleagă la peşte, iar de miercurea şi vinerea la untdelemn. De asemenea se dezleagă la peşte în orice zi când va cădea hramul bisericii.
În ziua de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, se ajunează până la Ceasul al IX-lea , când se obişnuieşte să se mănânce turte, fructe, grâu fiert amestecat cu miere, nuci în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Cei mai râvnitori dintre noi ajunează până la apariţia pe cer a luceafărului de seară, care închipuie steaua care a călăuzit pe magi la peştera din Betleemul Iudeii ( Matei 2, 2).
Note bibliografice:
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, trad. Andreea Stroe şi Laurenţiu Constantin, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti 1995.
Arhim. Nicodim Sachlarie, Pravila bisericească, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului, Buzău, 1999.
Mma, Catehism creştin ortodox, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990.
Mma, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1952.
Mma, Carte de învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978.
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte & Colaboratorii, Liturgica teoretică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1984.
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993.