Predică la Intrarea în biserică a Maicii Domnului
La slujba Sfântului Maslu este o alcătuire, o rugăciune către Maica Domnului, cu următorul cuprins: "Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată, te rog, curăţeşte-mi mintea mea cea întunecată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi, ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău".
Această rugăciune ne pune în atenţie măreţia Maicii Domnului. O numim pe Maica Domnului "palat preacurat al Împăratului ceresc"; o numim pe Maica Domnului "multlăudata". Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului să fie curăţita mintea noastră "de tot felul de păcate", dorim să fie făcută mintea noastră "locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi". Cerem aceasta "ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată". Avem în vedere măreţii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atenţie Sfânta noastră Biserică, dar pe care noi nu le putem înţelege şi nu le putem preţui la măsura lor, pentru că nu avem condiţiile ca să stăm cu admiraţie în fata Maicii Domnului.
O ştim pe Maica Domnului "palat al Împăratului ceresc", o ştim "multlăudată", o ştim mijlocitoare, înfrumuseţătoare de suflet, ştim că are putere şi milă, ştim că are mărire, ştim că toate acestea trebuie luate în seamă. Pentru toate acestea trebuie să-i aducem lauda Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înţelese numai din puterea omului.
Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasă de Dumnezeu că prin ea să vină în lumea aceasta Fiul Său. Este cea care L-a purtat în pântecele sau pe Mântuitorul lumii, este cea care L-a născut pe Cel ce este om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Maica Domnului este mama Mântuitorului nostru şi atunci este multlăudată; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are măsurile Maicii Domnului. Iar măsurile Maicii Domnului sunt mari, pentru că ea este în legătură cu Treimea cea dumnezeiască, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea, cu Fiul ei şi Dumnezeul nostru pe care L-a născut. Ea este locaş al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Cuvântul L-a născut. Este "mai înaltă decât cerurile şi mai curata decât strălucirile soarelui". Este "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii", fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvântul. Am vrea să le înţelegem cu gândul şi să le trăim cu simţirea, dar din puterea noastră nu putem face această decât la măsurile noastre, şi atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să înţelegem şi să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei.
Ar trebui să avem mereu astfel de gânduri şi e bine să le avem măcar la sărbătorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea: Naşterea Maicii Domnului în 8 Septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în 21 Noiembrie, Soborul Maicii Domnului, în 26 Decembrie, Bunavestire, în 25 Martie, şi Adormirea Maicii Domnului, în 15 August. Dar noi ne întâlnim cu Maica Domnului şi în alte zile la slujbele noastre, când zicem: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiasca mărirea ta, că tu, Fecioară neispitita de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, pe Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine".
Ne gândim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, când auzim: "Pe preasfânta, curată, preabinecuvântată, mărită, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim". Ne gândim la Maica Domnului când auzim la sfintele slujbe: "Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, intru cântări cinstindu-o, să o mărim".
Ne gândim la Maica Domnului când ni se spune: "Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată". Ne gândim la Maica Domnului când se spun cuvintele: "De tine se bucura, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc; ceea ce eşti biserica sfinţită şi răi cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat şi prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău - scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, mărire ţie!". Ne gândim la Maica Domnului că la ceea ce este mai presus de minte şi de cuvânt, căci ni se spune: "Pe tine, Maică lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii, te mărim".
Astăzi, la sărbătoarea aceasta, ne gândim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locaş sfânt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pământ, un fel de loc în care se uneşte cerul cu pământul. Dorinţa evreilor era că fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo, după Tradiţia Bisericii, preasfânta Fecioară Maria a stat 12 ani şi fost educată împreună cu alte fecioare, până la vârsta de 15 ani. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decât orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mâna din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, când au fost eliberaţi din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii... Acolo nu intră decât o dată pe an, singur, arhiereul. În credinţa Bisericii noastre este şi adevărul că Maica Domnului a stat în această încăpere, vreme îndelungată, deşi sunt unii care spun că lucrul acesta era cu neputinţă. Şi totuşi, Biserica noastră zice, în alcătuirile ei de slujba: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţa şi cu înţelepciune şi cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".
Nu trebuie să fim încurcaţi în gândurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie să ştim că dacă lucrul acesta n-a fost cu putinţă în chip obişnuit, a fost cu putinţă în chip mai presus de fire. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel este scris că Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veşnic, n-a intrat niciodată într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mână omenească. Şi totuşi a intrat în Sfânta Sfintelor, în Sfânta Sfintelor pe care o închipuia Sfânta Sfintelor de aici, de pe pământ. Sigur, aşa a fost şi cu Maica Domnului. Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mântuitorul lumii, cea pregătită că în pântecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiasca în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat şi ea în Sfânta Sfintelor - prin viaţa ei, prin gândurile ei, prin măreţiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru că la Bunavestire a zis către îngerul binevestitor "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: Binecuvântat este rodul pântecelui tău!" (Luca 1, 42).
Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este "mai înaltă decât cerurile" şi, dacă este mai înaltă decât cerurile Bisericii noastre, dacă este mai curata decât strălucirile soarelui, sigur că prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefăcută de mână omenească - prin viaţa ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregătea să nască pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simţit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.
Maica Domnului, ea însăşi este Sfânta a sfinţilor, Sfânta mai înaltă decât toţi sfinţii. La măsurile Maicii Domnului nu există nici un sfânt. Noi aşa o cinstim pe Maica Domnului, că pe cea mai înaltă dintre toţi sfinţii, că pe cea mai aleasă, că pe ceea ce este unică în lumea aceasta. Dacă ea a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, de încăperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea să intre decât o dată pe an singur arhiereul, dacă a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însăşi Sfântă a Sfintelor. Biserica noastră ne-o prezintă ca fiind un "sicriu însufleţit", un chivot: "Ca de un sicriu însufleţit, că de un chivot însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere glasul îngerului strigând, cu bucurie să zică:
Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!".
Aşa a zis îngerul, aşa zicem şi noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului aşa cum ne-o prezintă Biserică, o ţinem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem şi ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea faţă de Mântuitorul, în grijă faţă de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puţine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuinţă de ajutorul ei şi, ştiind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci şi mama noastră, ne gândim şi la însuşirile de mama pe care le are preasfânta Fecioară Maria faţă de credincioşii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că Maica Domnului este şi mama noastră. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, să mulţumim lui Dumnezeu că avem pe Maica Domnului ajutătoarea noastră. Să nu uităm că "ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea", şi să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem şi noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos acum şi pururea, Amin!
Text preluat:
http://www.crestinortodox.ro/predici-la-sarbatorile-de-peste-an/71646-intrarea-in-biserica-a-maicii-domnului
Această rugăciune ne pune în atenţie măreţia Maicii Domnului. O numim pe Maica Domnului "palat preacurat al Împăratului ceresc"; o numim pe Maica Domnului "multlăudata". Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului să fie curăţita mintea noastră "de tot felul de păcate", dorim să fie făcută mintea noastră "locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi". Cerem aceasta "ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată". Avem în vedere măreţii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atenţie Sfânta noastră Biserică, dar pe care noi nu le putem înţelege şi nu le putem preţui la măsura lor, pentru că nu avem condiţiile ca să stăm cu admiraţie în fata Maicii Domnului.
O ştim pe Maica Domnului "palat al Împăratului ceresc", o ştim "multlăudată", o ştim mijlocitoare, înfrumuseţătoare de suflet, ştim că are putere şi milă, ştim că are mărire, ştim că toate acestea trebuie luate în seamă. Pentru toate acestea trebuie să-i aducem lauda Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înţelese numai din puterea omului.
Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasă de Dumnezeu că prin ea să vină în lumea aceasta Fiul Său. Este cea care L-a purtat în pântecele sau pe Mântuitorul lumii, este cea care L-a născut pe Cel ce este om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Maica Domnului este mama Mântuitorului nostru şi atunci este multlăudată; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are măsurile Maicii Domnului. Iar măsurile Maicii Domnului sunt mari, pentru că ea este în legătură cu Treimea cea dumnezeiască, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea, cu Fiul ei şi Dumnezeul nostru pe care L-a născut. Ea este locaş al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Cuvântul L-a născut. Este "mai înaltă decât cerurile şi mai curata decât strălucirile soarelui". Este "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii", fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvântul. Am vrea să le înţelegem cu gândul şi să le trăim cu simţirea, dar din puterea noastră nu putem face această decât la măsurile noastre, şi atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să înţelegem şi să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei.
Ar trebui să avem mereu astfel de gânduri şi e bine să le avem măcar la sărbătorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea: Naşterea Maicii Domnului în 8 Septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în 21 Noiembrie, Soborul Maicii Domnului, în 26 Decembrie, Bunavestire, în 25 Martie, şi Adormirea Maicii Domnului, în 15 August. Dar noi ne întâlnim cu Maica Domnului şi în alte zile la slujbele noastre, când zicem: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiasca mărirea ta, că tu, Fecioară neispitita de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, pe Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine".
Ne gândim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, când auzim: "Pe preasfânta, curată, preabinecuvântată, mărită, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim". Ne gândim la Maica Domnului când auzim la sfintele slujbe: "Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, intru cântări cinstindu-o, să o mărim".
Ne gândim la Maica Domnului când ni se spune: "Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată". Ne gândim la Maica Domnului când se spun cuvintele: "De tine se bucura, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc; ceea ce eşti biserica sfinţită şi răi cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat şi prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău - scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, mărire ţie!". Ne gândim la Maica Domnului că la ceea ce este mai presus de minte şi de cuvânt, căci ni se spune: "Pe tine, Maică lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii, te mărim".
Astăzi, la sărbătoarea aceasta, ne gândim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locaş sfânt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pământ, un fel de loc în care se uneşte cerul cu pământul. Dorinţa evreilor era că fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo, după Tradiţia Bisericii, preasfânta Fecioară Maria a stat 12 ani şi fost educată împreună cu alte fecioare, până la vârsta de 15 ani. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decât orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mâna din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, când au fost eliberaţi din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii... Acolo nu intră decât o dată pe an, singur, arhiereul. În credinţa Bisericii noastre este şi adevărul că Maica Domnului a stat în această încăpere, vreme îndelungată, deşi sunt unii care spun că lucrul acesta era cu neputinţă. Şi totuşi, Biserica noastră zice, în alcătuirile ei de slujba: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţa şi cu înţelepciune şi cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".
Nu trebuie să fim încurcaţi în gândurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie să ştim că dacă lucrul acesta n-a fost cu putinţă în chip obişnuit, a fost cu putinţă în chip mai presus de fire. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel este scris că Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veşnic, n-a intrat niciodată într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mână omenească. Şi totuşi a intrat în Sfânta Sfintelor, în Sfânta Sfintelor pe care o închipuia Sfânta Sfintelor de aici, de pe pământ. Sigur, aşa a fost şi cu Maica Domnului. Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mântuitorul lumii, cea pregătită că în pântecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiasca în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat şi ea în Sfânta Sfintelor - prin viaţa ei, prin gândurile ei, prin măreţiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru că la Bunavestire a zis către îngerul binevestitor "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: Binecuvântat este rodul pântecelui tău!" (Luca 1, 42).
Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este "mai înaltă decât cerurile" şi, dacă este mai înaltă decât cerurile Bisericii noastre, dacă este mai curata decât strălucirile soarelui, sigur că prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefăcută de mână omenească - prin viaţa ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregătea să nască pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simţit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.
Maica Domnului, ea însăşi este Sfânta a sfinţilor, Sfânta mai înaltă decât toţi sfinţii. La măsurile Maicii Domnului nu există nici un sfânt. Noi aşa o cinstim pe Maica Domnului, că pe cea mai înaltă dintre toţi sfinţii, că pe cea mai aleasă, că pe ceea ce este unică în lumea aceasta. Dacă ea a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, de încăperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea să intre decât o dată pe an singur arhiereul, dacă a fost închipuită de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însăşi Sfântă a Sfintelor. Biserica noastră ne-o prezintă ca fiind un "sicriu însufleţit", un chivot: "Ca de un sicriu însufleţit, că de un chivot însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere glasul îngerului strigând, cu bucurie să zică:
Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!".
Aşa a zis îngerul, aşa zicem şi noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului aşa cum ne-o prezintă Biserică, o ţinem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem şi ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea faţă de Mântuitorul, în grijă faţă de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puţine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuinţă de ajutorul ei şi, ştiind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci şi mama noastră, ne gândim şi la însuşirile de mama pe care le are preasfânta Fecioară Maria faţă de credincioşii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că Maica Domnului este şi mama noastră. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, să mulţumim lui Dumnezeu că avem pe Maica Domnului ajutătoarea noastră. Să nu uităm că "ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea", şi să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem şi noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos acum şi pururea, Amin!
Text preluat:
http://www.crestinortodox.ro/predici-la-sarbatorile-de-peste-an/71646-intrarea-in-biserica-a-maicii-domnului