Cuvânt de învăţătură despre post şi importanţa lui în viaţa creştinului
Postul creştinesc este înfrânarea, pentru o vreme, de la mâncărurile de dulce – lapte, carne, brânză, ouă şi derivate ale acestora - precum şi de la băuturi, în scopul întăririi puterilor sufleteşti peste înclinările spre rău ale trupului[1].
Originea postului creştin se află în rai prin porunca dată de Dumnezeu primilor oameni de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului( Facere 2, 16-17).
Mântuitorul a postit iar exemplul Său a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii spirituale în războiul nevăzut, în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: «Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»(Matei 17, 21).
Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură căci astfel s-ar numi regim şi nu post, ci şi înfrânarea de la «toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…»[2]. Astfel putem lesne observa că postul înainte de toate este un exerciţiu moral de înfrânarea poftelor şi de întărire a voinţei şi mijloc de urcuş duhovnicesc; dar este şi un act cultic de cinstire a lui Dumnezeu prin jertfirea de bunăvoie bunătăţilor pământeşti pentru ale primi pe cele cereşti[3]. Exerciţiul postirii are efecte asupra întregii noastre fiinţe: sufletul se curăţeşte, iar contrar aparenţelor trupul se întăreşte.
Pentru că am folosit des cuvântul înfrânare am dori să-l explicăm pe scurt. A te înfrâna în sens larg înseamnă: să nu dormi când ţi-e somn, să nu mănânci când ţi-e foame şi să nu bei atunci când ţi-e sete. Să te înfrânezi înseamnă să te opreşti până şi de la cele mai naturale trebuinţe.
Sfinţii Părinţi au clasificat postul după mai multe criterii:
I. Astfel, după asprimea lui, postul poate fi:[4]
a) Ajunare desăvârşită sau postul negru — atunci când o zi sau mai multe nu mâncăm şi nu bem nimic;
b)Ajunare propriu-zisă sau postul aspru sau uscat — atunci când mâncăm pe înserate, după orele 16oo — 1700 mâncăruri uscate şi eventual netrecute prin foc: pâine, fructe, seminţe, nuci, alune, stafide etc.
c) Postul obişnuit sau comun — atunci când mâncăm de 1, de 2 sau de 3 ori pe zi mâncăruri de verdeţuri, legume şi fructe gătite la foc.
d)Postul uşor sau dezlegarea — atunci când la anumite sărbători care cad în timpul postului dezlegăm la untdelemn, vin şi peşte aşa cum se precizează în Tipic.
II. După lungime, postul poate fi:
a) de o zi: miercurea şi vinerea; Ziua Înălţării Sf. Cruci (14 septembrie); Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august); Ajunul Bobotezei (5 ianuarie); «Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită zi este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbăta sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică»[5].
b) Postul de mai multe zile : Postul Paştelui sau Postul Mare, Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului, Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului.
III. După felul postirii, postul poate fi:
a) trupesc – atunci când postim de bucate, înfrânându-ne de la mâncările de dulce;
b) sufletesc – atunci când pe lângă postul trupesc postim înfrânându-ne de la patimi, păcate, fapte rele. Aşa ne îndeamnă şi Sfânta noastră Biserică: «Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânare a limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul şi bineprimit»[6].
Un post integral sau desăvârşit înseamnă postire trupească şi sufletească. Sfinţii Părinţi vorbesc chiar de un post al celor 5 simţuri: postul ochilor – atunci când ne ferim să privim la lucruri, imagini, înfăţişări păcătoase şi frumuseţile străine ce ne rănesc inima; postul urechilor - atunci când ne ferim de auzirea vorbelor deşarte; postul gurii – atunci când ne înfrânăm limba de la clevetiri, înjurături, vorbe spurcate, hule şi chiar de la aromele anumitor mâncăruri; postul mâinilor – atunci când ne înfrânăm mâinile de la furt, lăcomie sau atingeri păcătoase. În acest sens Sf. Ioan Gură de Aur spune în A III-a cuvântare către antiohieni: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de la hrăpire şi de la lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase»[7].Iar Sf. Vasile cel Mare zice: «Dacă toată lumea ar posti n-ar mai fi războaie, nedreptăţi şi desfrânări. Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează mintea limpede lepădând alcoolul, şi inima curată, blândă şi smerită! Iată postul!»[8]
Îndrumătorii duhovniceşti ai Bisericii ne vorbesc şi despre un post al minţii sau al gândurilor rele. Trebuie postit însă şi de toate energiile mentale negative prin înfrânarea de la a asculta un anumit fel de muzică, de la a privi anumite emisiuni TV, de a opri discuţiile în contradictoriu. Astfel postul devine un stil de viaţă.
Dacă la începutul cuvântului nostru spuneam că înfrânare în sens larg înseamnă: să nu dormi când ţi-e somn, să nu mănânci când ţi-e foame şi să nu bei atunci când ţi-e sete, acum putem spune alături de acesta că înfrânarea este să nu te mânii când îţi vine să te mânii, să nu cleveteşti când îţi vine să cleveteşti, să nu invidiezi când îţi vine să invidiezi să te opreşti de la orice poftă când pofteşti.
În afara dimensiunii sale spirituale, postul are şi o dimensiune medicală, ajutând la redresarea organismului vătămat de o hrană prea bogată în toxine. Marii postitori ai Bisericii au avut un organism sănătos şi au fost longevivi. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, Sfântul Pavel Tebeul a trăit 113 ani, Sfinţii Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sava ş. a. au depăşit suta de ani ducând o viaţă de nevoinţă continuă.
Postul în care ne aflăm, Postul Naşterii Domnului intră în categoria posturilor mari. El închipuie postul patriarhilor şi drepţilor Vechiului Testament care în aşteptau venirea lui Mesia, precum şi postul de 40 de zile ţinut de Moise pe Muntele Sinai în vederea primirii Tablelor Legii[9]. Are 40 de zile, începând din 15 noiembrie (Sf, Cuv, Paisie de la Neamţ) şi se termină pe 25 decembrie (Praznicul Naşterii Domnului). Postul Crăciunului a fost rânduit pentru a ne pregăti să întâmpinăm cu bună cuviinţă şi evlavie sărbătoarea Crăciunului.
Este un post de bucurie şi uşor pe de o parte avem ca ţintă bucuria Naşterii Domnului, iar pe de altă parte sunt multe dezlegări în special la peşte. Astfel se dezleagă la peşte începând cu 21 noiembrie – Aducerea la templu a Maicii Domnului până pe 20 decembrie – Sf. Ignatie Teoforulcând postul devine mai aspru. Se dezleagă astfel:
-sâmbăta şi duminica;
-marţea şi joia când cade o sărbătoare cu cruce neagră;
-în orice zi a săptămânii dacă va cădea sărbătoarea cu cruce roşie.
În ultima zi a acestui post – Ajunul Crăciunului – «se ajunează adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafărului se seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm: seminţe, poame, turte sau covrigi»[10].
Deşi din punct de vedere trupesc este un post uşor în Postul Naşterii Domnului, trebuie mai ales să avem o stare de prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol spune: «Problema este starea ta de prezenţă oricând. Post, nepost, să fi prezent la Dumnezeu»[11]. Dacă postul trupesc este mai relaxat din punctul de vedere al nevoinţei, postul sufletesc trebuie să fie întărit. Exerciţiul spiritual pe care ar trebui să-l practicăm cât mai des în această perioadă alături de rugăciune ar trebui să fie şederea în prezenţa lui Dumnezeu care ne vede.
Încheiem printr-o zicere a Sf. Serafim de Sarov: «Postul este: spor caselor, mama sănătăţii, povăţuitorul tinereţii, bun tovarăş celor călători şi singur prieten al celor din casă»[12]. Amin.
Bibliografie:
1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992. 2. ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
2.Colliander, Fritjof Tito, Calea asceţilor, trad. Laura Bădulescu, Ed. scara, Bucureşti,2002.
3.Ignatie Monahul, Dicţionar filocalic, Ed. Cavallioti, Bucureşti, 2000.
4.Mărturisirea de credinţă…, III, Răspuns la întrebarea VII, p. 144 în ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
5.Safta, Pr. Prof. Gheorghe, Îndrumător liturgic, Ed. Gimnasium, ed. a IV-a, Târgovişte.
6.Sf. Ioan Gură de Aur, Ad. Populum antiocheum, Cuv. 3, PG XLIX, în Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă.
7.Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, vol. II, întrebarea 54, ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003.
8.Şontică, Daniela, Jurnalul Naţional / Ediţie de colecţie – Postul Crăciunului, Luni, 14 noiembrie 2005, anul XIII, nr. 3808, Prezenţă vie în Dumnezeu.
9.Triod, Lunea I-ia a Postului Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986.
NOTE:
[1] cf. Gh. Safta, Îndrumător liturgic, Ed. Gimnasium, ed. a IV-a, Târgovişte, p. 28.
[2] Mărturisirea de credinţă…, III, Răspuns la întrebarea VII, p. 144 în ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 312.
[3] cf. Fritjof Tito Colliander, Calea asceţilor, trad. Laura Bădulescu, Ed. scara, Bucureşti,2002, p.56.
[4] ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 313-314.
[5] Ibidem, p. 314 – 315.
[6] Triod, Lunea I-ia a Postului Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 112.
[7] Sf. Ioan Gură de Aur, Ad. Populum antiocheum, Cuv. 3, PG XLIX, în Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, p. 318.
[8] cf. Ignatie Monahul, Dicţionar filocalic, Ed. Cavallioti, Bucureşti, 2000, p.55.
[9] cf. Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, vol. II, întrebarea 54, ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003, p.233
[10] Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, p. 316.
[11] Daniela Şontică, Jurnalul Naţional / Ediţie de colecţie – Postul Crăciunului, Luni, 14 noiembrie 2005, anul XIII, nr. 3808, Prezenţă vie în Dumnezeu, p.4
[12] Ignatie monahul, op. cit., p.54.
Originea postului creştin se află în rai prin porunca dată de Dumnezeu primilor oameni de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului( Facere 2, 16-17).
Mântuitorul a postit iar exemplul Său a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii spirituale în războiul nevăzut, în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: «Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»(Matei 17, 21).
Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură căci astfel s-ar numi regim şi nu post, ci şi înfrânarea de la «toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…»[2]. Astfel putem lesne observa că postul înainte de toate este un exerciţiu moral de înfrânarea poftelor şi de întărire a voinţei şi mijloc de urcuş duhovnicesc; dar este şi un act cultic de cinstire a lui Dumnezeu prin jertfirea de bunăvoie bunătăţilor pământeşti pentru ale primi pe cele cereşti[3]. Exerciţiul postirii are efecte asupra întregii noastre fiinţe: sufletul se curăţeşte, iar contrar aparenţelor trupul se întăreşte.
Pentru că am folosit des cuvântul înfrânare am dori să-l explicăm pe scurt. A te înfrâna în sens larg înseamnă: să nu dormi când ţi-e somn, să nu mănânci când ţi-e foame şi să nu bei atunci când ţi-e sete. Să te înfrânezi înseamnă să te opreşti până şi de la cele mai naturale trebuinţe.
Sfinţii Părinţi au clasificat postul după mai multe criterii:
I. Astfel, după asprimea lui, postul poate fi:[4]
a) Ajunare desăvârşită sau postul negru — atunci când o zi sau mai multe nu mâncăm şi nu bem nimic;
b)Ajunare propriu-zisă sau postul aspru sau uscat — atunci când mâncăm pe înserate, după orele 16oo — 1700 mâncăruri uscate şi eventual netrecute prin foc: pâine, fructe, seminţe, nuci, alune, stafide etc.
c) Postul obişnuit sau comun — atunci când mâncăm de 1, de 2 sau de 3 ori pe zi mâncăruri de verdeţuri, legume şi fructe gătite la foc.
d)Postul uşor sau dezlegarea — atunci când la anumite sărbători care cad în timpul postului dezlegăm la untdelemn, vin şi peşte aşa cum se precizează în Tipic.
II. După lungime, postul poate fi:
a) de o zi: miercurea şi vinerea; Ziua Înălţării Sf. Cruci (14 septembrie); Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august); Ajunul Bobotezei (5 ianuarie); «Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită zi este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbăta sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică»[5].
b) Postul de mai multe zile : Postul Paştelui sau Postul Mare, Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului, Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului.
III. După felul postirii, postul poate fi:
a) trupesc – atunci când postim de bucate, înfrânându-ne de la mâncările de dulce;
b) sufletesc – atunci când pe lângă postul trupesc postim înfrânându-ne de la patimi, păcate, fapte rele. Aşa ne îndeamnă şi Sfânta noastră Biserică: «Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânare a limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul şi bineprimit»[6].
Un post integral sau desăvârşit înseamnă postire trupească şi sufletească. Sfinţii Părinţi vorbesc chiar de un post al celor 5 simţuri: postul ochilor – atunci când ne ferim să privim la lucruri, imagini, înfăţişări păcătoase şi frumuseţile străine ce ne rănesc inima; postul urechilor - atunci când ne ferim de auzirea vorbelor deşarte; postul gurii – atunci când ne înfrânăm limba de la clevetiri, înjurături, vorbe spurcate, hule şi chiar de la aromele anumitor mâncăruri; postul mâinilor – atunci când ne înfrânăm mâinile de la furt, lăcomie sau atingeri păcătoase. În acest sens Sf. Ioan Gură de Aur spune în A III-a cuvântare către antiohieni: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de la hrăpire şi de la lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase»[7].Iar Sf. Vasile cel Mare zice: «Dacă toată lumea ar posti n-ar mai fi războaie, nedreptăţi şi desfrânări. Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează mintea limpede lepădând alcoolul, şi inima curată, blândă şi smerită! Iată postul!»[8]
Îndrumătorii duhovniceşti ai Bisericii ne vorbesc şi despre un post al minţii sau al gândurilor rele. Trebuie postit însă şi de toate energiile mentale negative prin înfrânarea de la a asculta un anumit fel de muzică, de la a privi anumite emisiuni TV, de a opri discuţiile în contradictoriu. Astfel postul devine un stil de viaţă.
Dacă la începutul cuvântului nostru spuneam că înfrânare în sens larg înseamnă: să nu dormi când ţi-e somn, să nu mănânci când ţi-e foame şi să nu bei atunci când ţi-e sete, acum putem spune alături de acesta că înfrânarea este să nu te mânii când îţi vine să te mânii, să nu cleveteşti când îţi vine să cleveteşti, să nu invidiezi când îţi vine să invidiezi să te opreşti de la orice poftă când pofteşti.
În afara dimensiunii sale spirituale, postul are şi o dimensiune medicală, ajutând la redresarea organismului vătămat de o hrană prea bogată în toxine. Marii postitori ai Bisericii au avut un organism sănătos şi au fost longevivi. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, Sfântul Pavel Tebeul a trăit 113 ani, Sfinţii Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sava ş. a. au depăşit suta de ani ducând o viaţă de nevoinţă continuă.
Postul în care ne aflăm, Postul Naşterii Domnului intră în categoria posturilor mari. El închipuie postul patriarhilor şi drepţilor Vechiului Testament care în aşteptau venirea lui Mesia, precum şi postul de 40 de zile ţinut de Moise pe Muntele Sinai în vederea primirii Tablelor Legii[9]. Are 40 de zile, începând din 15 noiembrie (Sf, Cuv, Paisie de la Neamţ) şi se termină pe 25 decembrie (Praznicul Naşterii Domnului). Postul Crăciunului a fost rânduit pentru a ne pregăti să întâmpinăm cu bună cuviinţă şi evlavie sărbătoarea Crăciunului.
Este un post de bucurie şi uşor pe de o parte avem ca ţintă bucuria Naşterii Domnului, iar pe de altă parte sunt multe dezlegări în special la peşte. Astfel se dezleagă la peşte începând cu 21 noiembrie – Aducerea la templu a Maicii Domnului până pe 20 decembrie – Sf. Ignatie Teoforulcând postul devine mai aspru. Se dezleagă astfel:
-sâmbăta şi duminica;
-marţea şi joia când cade o sărbătoare cu cruce neagră;
-în orice zi a săptămânii dacă va cădea sărbătoarea cu cruce roşie.
În ultima zi a acestui post – Ajunul Crăciunului – «se ajunează adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafărului se seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm: seminţe, poame, turte sau covrigi»[10].
Deşi din punct de vedere trupesc este un post uşor în Postul Naşterii Domnului, trebuie mai ales să avem o stare de prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol spune: «Problema este starea ta de prezenţă oricând. Post, nepost, să fi prezent la Dumnezeu»[11]. Dacă postul trupesc este mai relaxat din punctul de vedere al nevoinţei, postul sufletesc trebuie să fie întărit. Exerciţiul spiritual pe care ar trebui să-l practicăm cât mai des în această perioadă alături de rugăciune ar trebui să fie şederea în prezenţa lui Dumnezeu care ne vede.
Încheiem printr-o zicere a Sf. Serafim de Sarov: «Postul este: spor caselor, mama sănătăţii, povăţuitorul tinereţii, bun tovarăş celor călători şi singur prieten al celor din casă»[12]. Amin.
Bibliografie:
1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992. 2. ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
2.Colliander, Fritjof Tito, Calea asceţilor, trad. Laura Bădulescu, Ed. scara, Bucureşti,2002.
3.Ignatie Monahul, Dicţionar filocalic, Ed. Cavallioti, Bucureşti, 2000.
4.Mărturisirea de credinţă…, III, Răspuns la întrebarea VII, p. 144 în ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
5.Safta, Pr. Prof. Gheorghe, Îndrumător liturgic, Ed. Gimnasium, ed. a IV-a, Târgovişte.
6.Sf. Ioan Gură de Aur, Ad. Populum antiocheum, Cuv. 3, PG XLIX, în Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă.
7.Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, vol. II, întrebarea 54, ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003.
8.Şontică, Daniela, Jurnalul Naţional / Ediţie de colecţie – Postul Crăciunului, Luni, 14 noiembrie 2005, anul XIII, nr. 3808, Prezenţă vie în Dumnezeu.
9.Triod, Lunea I-ia a Postului Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986.
NOTE:
[1] cf. Gh. Safta, Îndrumător liturgic, Ed. Gimnasium, ed. a IV-a, Târgovişte, p. 28.
[2] Mărturisirea de credinţă…, III, Răspuns la întrebarea VII, p. 144 în ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 312.
[3] cf. Fritjof Tito Colliander, Calea asceţilor, trad. Laura Bădulescu, Ed. scara, Bucureşti,2002, p.56.
[4] ***, Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 313-314.
[5] Ibidem, p. 314 – 315.
[6] Triod, Lunea I-ia a Postului Mare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 112.
[7] Sf. Ioan Gură de Aur, Ad. Populum antiocheum, Cuv. 3, PG XLIX, în Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, p. 318.
[8] cf. Ignatie Monahul, Dicţionar filocalic, Ed. Cavallioti, Bucureşti, 2000, p.55.
[9] cf. Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, vol. II, întrebarea 54, ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003, p.233
[10] Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, p. 316.
[11] Daniela Şontică, Jurnalul Naţional / Ediţie de colecţie – Postul Crăciunului, Luni, 14 noiembrie 2005, anul XIII, nr. 3808, Prezenţă vie în Dumnezeu, p.4
[12] Ignatie monahul, op. cit., p.54.