Picture
Noapte liniştită

Noapte liniştită, noaptedesfătata,
Naşti în toată vremea ce-ai rodit odată.
Steaua călătoare, lenesa’n amiezi,
Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi
Şi mi-o urci în tinda, lumea s’o cuprindă
Ca o nestemată prinsă pe oglindă.
Cine te citeşte, cine mi te-arata,
Noapte liniştită, noapte desfătata?
Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut
Şi pe la’nceputul cronicii te caut,
Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuşi
În măsura vremii dintre doi ţăruşi?
Umblu’n cartea toată, eşti mereu în carte.
Foaia te desparte, fata nu te’mparte.
Îmi surâzi din slova paginii deschise
Şi din tot cuprinsul filelor nescrise,
Zilnic daruindu-mi viaţa pintenoaga,
Ca o rugăciune scrisă pe zaloagă.
Şi cântări de leagăn cânţi că şi-a altădată
Tot atât de vie şi adevărată,
Limpede’n vecie, limpede’n clipită,
Noapte minunată, noapte liniştită!


(Calendarul „Credinţa”, 1967)

Confessio

Doamne, tinde-Ţi patrafirul
peste faţa mea de lut,
sufletu-mi neghiob şi slut
să-l albeşti cu tibişirul
când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.

Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osânda e păcat;
eu stau pe-un colţ plecat
şi să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea cinii,
să-mi şopteşti că m-ai iertat

Aciuiaţi pe-o vatră nouă
vom purcede spre nou cânt;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumină-n strop de rouă,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.

Şi-ncaltandu-Te-n sandale
să porneşti pe drum stelar,
într-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.


 
 
 
 
Picture
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor. Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.

Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.

În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.

În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.


sursa


 
 
Picture

CEI TREI IERARHI – MODEL DE LUPTĂTORI


Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.


Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.


Marele Vasilie
s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez…

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.A auzit Modest şi s-a mirat.


Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur.
Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este  dezastruos!… El  nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. -  Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

***

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu.
Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.


Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.


Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin


(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena,  31.01.1960)

Sursa